Componentele de bază ale psihomotricităţii

Componentele de bază ale psihomotricităţii

L.  Picq si P.  Vayer au realizat cea mai schematică structură a funcţiei motrice.  Ei disting trei tipuri de activitate la copii:

a)      Conduite motrice de bază;

b)      Conduite neuromotorii ;

c)      Conduite şi structuri perceptiv-motrice ;

1.      Conduitele motrice de bază sunt mai mult sau mai puţin instinctive şi cuprind:

a)      Coordonarea oculo-motorie;

b)      Echilibru static şi dinamic;

c)      Coordonarea dinamică generală;

2.      Conduitele neuromotrice sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos şi includ:

a)     Tonusul muscular;

b)    Senzaţiile proprioceptive;

3.      Structurile şi conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligenţă şi cuprind:

a)     Schema corporală;

b)    Lateralitatea;

c)     Orientarea tempo-spaţială.

Conduitele motrice de bază

Coordonarea oculo-motorie: este cea care facilitează controlul și perfecționarea gesturilor, asigurând cunoașterea mediului înconjurator prin lărgirea spațiului vizual. Coordonarea oculo-motorie reprezintă elementul de bază al prehensiunii. Factorii ce participă la realizarea unui gest adaptat scopului propus sunt:

v  Perfecționarea echilibrului static și dinamic răspunzător de interdependența de mișcare a unui segment corporal;

v  Adaptarea la efortul muscular;

v  Perfecționarea coordonărilor senzorio-motorii;

v  Dezvoltarea engramelor motorii care asigură repetarea unui gest;

(Albu C. și colab.2006:16)

Echilibru static și dinamic: este aptitudinea de a menține o poziție controlată, prin intermediul mișcărilor realizate prin contracția unor grupe musculare ale trunchiului în raport cu poziția capului în spațiu, activitate coordonată de sistemul nervos central, cu ajutorul sistemului vestibular, sensibilitate profundă conștientă și inconștientă, sistemul extrapiramidal și analizatorul vizual.

Coordonarea dinamică generală: reprezintă mișcarea realizată în mod coordonat ce se axează pe îmbinarea factorilor motorii și a celor senzoriali. Excitațiile proprioceptive care ajung la scoarța cerebrală, pe calea sensibilității profunde, conștientă, de la nivelul mușchilor, produc mișcarea printr-un reflex condiționat.

Conduitele neuromotorii

Tonusul muscular: reprezintă starea de contracție ușoară a muschilor striați în repaus. Tonusul muscular este o stare fiziologică fundamentală a mușchilor scheletici și poate avea mai multe forme:

v  Tonus de repaus

v  Tonus de postură

v  Tonus de atitudine

v  Tonus de comportament

Senzațiile proprioceptive se pot clasifica în 3:

v  Exteroceptive

v  Interoceptive

v  Proprioceptive

Conduitele perceptiv-motrice

Schema corporală este reprezentarea pe care fiecare individ o are despre propriul corp în relație cu reperele spațiale, posturale, temporale(”imaginea tridimensională a fiecărui individ”).

Lateralitatea este legată de funcția dominantă a unui emisfer cerebral, funcție ce determină inegalitatea jumătaților dreaptă și stângă a corpului. Fenomenul de asimetrie senzorială si motrică este înnascut și are la bază o anumită organizare funcțională a structurilor cerebrale.(Albu Adriana, Albu Constantin, p95)

Orientarea tempo-spațială este o bază a existenței materiei în mișcare deoarece orice fenomen, relație, se desfășoară în spațiu și timp. Organizarea spațială pornește de la nivelul senzorio-motor al percepțiilor de acțiune și pe baza cunoașterii schemei corporale. Temporalitatea este importantă deoarece nu ne putem imagina conștiința corpului făra a ne referi la noțiunea de prezent.(Albu Adriana, Albu Constantin, p.93)